64Share
Te-ai gândit vreodată cum e viaţa de spermatozoid?
În principiu, e scurtă. Din ce-mi aduc aminte (că eu îmi aduc aminte), exista acolo în coi, un felinar din ăla roşu care de câte ori intri în erecţie declanşează alarma. Se aprinde ăla, porneşte o sirenă, ce să mai, alarmă în toată regula. Ăsta-i momentul în care cele câteva milioane de spermatozoizi care sunt înghesuiţi, “acolo unde-l doare pe voinic mai tare“, se aliniază la start. Care mai de care îşi face încălzirea, stretching, genolexiuni, fiecare dintre ei are un singur gând în cap: „Tre’ să reuşesc, vreau să ajung acolo, să mă nasc, să fiu om, vreau să fiu mare!”.
Ştii şi tu că din milioane de spermatozoizi e nevoie de unul singur ca să se dezvolte fătul. Mergând pe ideea asta, fiecare dintre noi a fost la un moment dat cel mai rapid spermatozoid dintr-un coi. Practic suntem între campioni aici.
Revenind la ce se întâmplă acolo jos… se aliniază toţi la start. Startul e ăsta:
-„Ahhh” – ăsta-i „pe locuri”…
- „Ahhh, ahhh” – „fiţi gata”….
- „Ahhh, îmi dau drumu!” [spus cu vocea gâtuită] -ăsta e startul
La „start” se înghesuie toţi în fugă spre tunel, îşi pun piedică, şicane, fiecare vrea să ajungă primul acolo. Doar că sunt mai multe situaţii.
Situaţia 1
Spermatozoizii aleargă disperaţi spre lumina de la capătul tunelului dar de acolo sunt respinşi înapoi. Odată, de două ori până când liderul decide: „N-avem nici o şansă. E durex!”
Situaţia 2
Spermatoziezi aleargă disperaţi, sunt aproape de izbăvire, la capătul tunelului , se aruncă şiii… fleoşc! – Faianţă!
Situaţia 3
La fel, înghesuială mare, agitaţie de nedescris, în buza tunelului… salt, aterizare… uraaa plutim .. [ după un moment de nedumerire] … băi, ce miroase aşa? …[nedumerire şi mai mare] … băi suntem într-un cuuur?!? [ deja resemnaţi] – ăsta nici măcar nu-i cur de femeie, frate!
Şi bineînţeles că există şi varianta în care totul decurge conform planului…
Situatia 4
Nervi incordati la maxim,rugaciuni spuse, invocari de spirite si zei..in fine, se da iar startul ,lupte aprige,transpiratie peste tot, unu' dintre milioanele de spermatozoizi ajunge la capat... bucurie maxima,dansul invingatorului cand colo pula, ceilalti in cor rad de el. "A fost dar in gat " ...
Situaţia 5
…întrecerea e aprigă, se luptă cu orice mijloace scopul fiind unul singur: SĂ AJUNGI PRIMUL! Aşa se şi termină cursa. Cu cel care a ajuns primul, în extaz. Se întoarce la ceilalţi, e nebun de fericire, le arată degetul: muie băăă, am ajuuns, YES!… o să ajung mare, o să-mi fac blog… yes!
Ceilalţi resemnaţi mai discută între ei : „lasă mah, măcar a reuşit unu dintre noi. Ai auzit de lotul trecut? A fost ţeapă, frate. Faianţă!”… altii ii dau blestemul cu “pastila de a II-a zi“, se mai întâlnesc cu ăia mai leneşi (ştii că întotdeauna sunt ăia mai leneşi pe care-i ajuţi tu să iasă)
- Ce e frate, avea sterilet?
- Nu frate, a reuşit Mutu!
- Băi, lasă mah că merita. Asta o să ajungă, o să-şi facă blog, o să scrie de noi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu